Consultanță economică, financiară, juridică și tehnică pentru accesare fonduri europene nerambursabile
Suntem aici din 2002
Elaboram întregul proiect, incluzând planul de afaceri, cererea de finanțare, studiul de fezabilitate, dosar credit bancar și identificăm sursele de finanțare nerambursabile și condițiile ce trebuie îndeplinite. Verificăm situația actuală a clientului nostru și oferim soluțiile potrivite pentru depunerea proiectului.
De la verificarea conformității documentelor cu cerințele programului de finanțare, până la acordarea asistenței în realizarea achizițiilor: întocmirea contractelor cu furnizorii, verificarea stadiilor de lucru, respectarea termenelor și condițiilor, asistență efectuare plăți și respectare implementare proiect.
Indiferent de ideea de afaceri, noi căutăm, gândim și venim cu soluțiile tehnice pentru fiecare caz în parte. Oferim servicii de proiectare și inginerie. Colaboram cu firme din Germania, Franța, Anglia, Austria, Danemarca, Italia, etc pentru a implementa soluții moderne și conforme cu legislația europeană.
Experiență de peste 22 de ani în accesarea de fonduri europene nerambursabile, în programe ca: PHARE, SAPARD, POR, FEADR, PNDR, POC, StartUp Nation, etc.
Servicii de la A la Z, pornind chiar de la zero, cu înființare firmă, obținere avize, pregătire proiect, depunere, implementare, monitorizare și chiar intermediere cu clienți, furnizori, etc.
Oferim cele mai bune soluții pentru un proiect de succes: propuneri de idei moderne și conform normelor, linii de finanțare, condiții, surse de finanțare, termene viabile, condiții acceptabile.
Transmite-ne mesajul și noi te vom contacta pentru a stabili o discuție despre ceea ce doriți să realizați. Această discuție, informațiile transmise, dacă e cazul și verificare eligibilitate și documente, toate acestea sunt oferite în mod gratuit.
Ne mai găsești și pe rețelele sociale: