La inceputul lui 2018, noi masuri prin PNDR

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, a participat duminică, 10 decembrie 2017, alături de secretarul de stat Alexandru POTOR și de secretarul general Constantin APRODU, la o primă întâlnire de lucru cu întreaga conducere a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) de la nivel central, regional şi judeţean. În cadrul acestei acțiuni a fost[…]

POR: SUPLIMENTARE FONDURI PENTRU IMM

În cursul celor 2 ani de la aprobarea Programului Operațional Regional (POR), au fost lansate 38 de apeluri de proiecte, în valoare de peste 5,5 mld. euro (reprezentând 53,40% din alocarea POR). De asemenea, au fost semnate contracte de finanțare în valoare de 1 mld. euro. Plățile efectuate către beneficiari au totalizat 43,44 mil. euro. Acestea[…]

LANSARE SESIUNE DEPUNERE PROIECTE – SM 4.2 PNDR

AFIR primește, începând cu 1 august 2017, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse neagricole, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Astfel, în perioada 1 august, ora 9:00 – 31 octombrie 2017, ora 16:00, solicitanții de fonduri europene nerambursabile[…]

59 de milioane de euro în instrumente financiare pentru IMM-uri

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) și Fondul European de Investiții (FEI) au semnat in data de 20 septembrie a.c., Acordul de Finanțare pentru crearea Fondului-de-fonduri pentru Competitivitate, destinat îmbunătățirii accesului la finanțare sub formă de capital de risc și credite pentru firmele inovative din România. Instrumentele financiare din cadrul Programului Operaţional Competitivitate (POC), în valoare de[…]