Sprijin pentru microîntreprinderi 

Depuneri proiecte in luna IUNIE 2023

Regiunea VEST: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș

 

Alocarea apelului: 20.000.000 euro

 

Valoarea asistenței financiare nerambursabile

Valoarea finanțării nerambursabile acordate este de minimum 30.000 euro și maximum 60.000 sau 200.000 euro

 

Valoarea minimă pentru asistența financiară nerambursabilă solicitată în cadrul proiectului este de 30.000 euro, indiferent de ponderea veniturilor obținute din clasa CAEN pentru care se solicită finanțare în cifra de afaceri aferentă anului 2022.

Pentru microîntreprinderile care au obținut venituri aferente clasei CAEN pentru care solicită finanțare mai mari sau egale cu 30% din cifra de afaceri înregistrată în anul 2022, cuantumul finanțării nerambursabile solicitate nu poate depăși echivalentul în lei a 200.000 euro.

Pentru microîntreprinderile care au obținut venituri aferente clasei CAEN pentru care solicită finanțare mai mici de 30% din cifra de afaceri înregistrată în anul 2022 sau nu au obținut deloc venituri din activitățile aferente clasei CAEN pentru care solicită finanțare, aceasta reprezentând o activitate nouă la nivelul societății, cuantumul finanțării nerambursabile solicitate nu poate depăși echivalentul în lei a 60.000 euro.

  

Contribuția programului și a solicitantului


Valoarea totală eligibilă a investiției reprezintă suma cheltuielilor eligibile incluse în proiect.

Contribuția programului, respectiv cuantumul finanțării nerambursabile solicitate trebuie să reprezinte maximum:

  1. a) 83% din valoarea totală eligibilă a proiectului pentru microîntreprinderile care au sediul social în regiunea Vest și locația de implementare în județul Arad,
  2. b)  90% din valoarea totală eligibilă a proiectului pentru microîntreprinderile care au sediul social în regiunea Vest și locația de implementare în județele Hunedoara sau Caraș-Severin,
  3. c)  76% din valoarea totală eligibilă a proiectului pentru microîntreprinderile care au sediul social în regiunea Vest și locația de implementare în județul Timiș.

 

Eligibilitatea solicitantului

Solicitantul de finanțare, inclusiv întreprinderile legate, se încadrează în categoria solicitanților eligibili:

  1. a)  Solicitantul este o societate constituită în baza Legii nr. 31/1990 sau societate cooperativă constituită în baza Legii nr. 1/2005, inclusiv SRL -D.
  2. b)  Sediul social al solicitantului de finanțare este situat în regiunea Vest și locația de implementare a proiectului în mediul urban din Regiunea Vest sau în stațiunile turistice atestate din Regiunea Vest.
  3. c)  Solicitantul se încadrează în categoria microîntreprinderilor conform prevederilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării IMM- urilor, cu modificările și completările ulterioare.

Solicitantul de finanțare trebuie să se încadreze în categoria microîntreprinderilor, atât la data solicitării finanțării, respectiv la data depunerii cererii de finanțare, cât și la data acordării finanțării, respectiv la data semnării contractului de finanțare.

Solicitantul de finanțare nu a avut activitatea suspendată temporar oricând în anul curent depunerii cererii de finanțare – 2023 și în anul fiscal anterior, respectiv 2022.

Solicitantul de finanțare a desfășurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puțin unui an fiscal integral anterior depunerii cererii de finanțare, respectiv a fost înființat cel târziu la data de 31 decembrie 2021.

Solicitantul de finanțare a înregistrat profit din exploatare în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare, respectiv anul 2022 (Profitexploatare>0).

Nu sunt eligibile:

  1. a)  Societățile încadrate în categoria întreprinderilor mici, mijlocii, mari, așa cum sunt acestea definite în conformitate cu prevederile anexei nr. 1 la Regulamentul (UE) nr. 651/2014 precum și ale Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării IMM, cu modificările și completările ulterioare;
  2. b) Microîntreprinderile care au sediul social în altă regiune, respectiv NV, SVOltenia, SE, NE, Sud Muntenia, Centru, București – Ilfov, chiar dacă locul de implementare propus este în Regiunea Vest;
  3. c)  Sucursalele, agențiile, reprezentanțele sau alte unități fără personalitate juridică;
  4. d)  Microîntreprinderile care urmăresc obținerea finanțării prin crearea de condiții artificiale de eligibilitate:
  • au realizat modificări conjuncturale, cu caracter temporar și care sunt supuse efectelor de volatilitate, de natură să afecteze criteriul de eligibilitate a solicitantului de finanțare privind încadrarea în categoria microîntreprinderilor, respectiv au realizat schimbări în structura acționariatului și/sau la nivelul administratorilor, inclusiv ca urmare a unei fuziuni, a unei achiziții, sau divizării societății după data publicării în consultare publică a GSF;
  • au modificat sediul social, prin stabilirea acestuia la nivelul regiunii Vest după data publicării în consultare publică a GSF, prin înregistrarea persoanei juridice în registrul comerţului de la noul sediu şi radierea înmatriculării acesteia din registrul comerţului de la vechiul sediu social

 

Autorizarea codului CAEN eligibil vizat de investiție:

  1. a) Solicitantul de finanțare are autorizat codul CAEN eligibil vizat de investiție, la locația de implementare a proiectului, indiferent dacă acesta desfășoară sau nu activitate pe respectivul cod CAEN.

sau

  1. b) În situația în care investiția pentru care se solicită finanțare presupune înființarea unui punct de lucru nou, la momentul depunerii cererii de finanțare solicitantul de finanțare are:
  2. codul CAEN eligibil vizat de investiție autorizat fie la sediul social/punctele de lucru existente, fie la terți, iar solicitantul de finanțare își asumă ca la finalul etapei de implementare, să facă dovada autorizării codului CAEN inclusiv la locația de implementare a proiectului.

sau

  1. codul CAEN eligibil vizat de investiție înscris în actul constitutiv, iar solicitantul de finanțare își asumă ca la finalul etapei de implementare să facă dovada autorizării codului CAEN la locația de implementare a proiectului.

Solicitantul de finanțare a înregistrat venituri din activități desfășurate pe codul CAEN eligibil pentru care solicită finanțare, conform detalierii de mai jos:

  1. a) În cazul în care solicitantul de finanțare a înregistrat venituri mai mari sau egale cu 30% din cifra de afaceri înregistrată în anul anterior depunerii cererii de finanțare, din activități desfășurate pe codul CAEN eligibil pentru care solicită finanțare, conform unui Raport de expertiză contabilă, valoarea maximă a finanțării nerambursabile solicitată prin proiect nu poate depăși 200.000 euro.

Sau

  1. b) În cazul în care în anul anterior depunerii cererii de finanțare, solicitantul de finanțare a obținut venituri mai mici de 30% din cifra de afaceri, din activități desfășurate pe codul CAEN eligibil pentru care solicită finanțare, sau nu a înregistrat venituri din activități desfășurate pe codul CAEN eligibil pentru care solicită finanțare, conform unui Raport de expertiză contabilă, valoarea maximă a finanțării nerambursabile solicitată prin proiect nu poate depăși 60.000 euro, echivalent în lei, la cursul de schimb InforEuro valabil la data publicării versiunii aprobate a ghidului solicitantului de finanțare, cu condiția respectării plafonului maxim de ajutor de minimis de care poate beneficia întreprinderea unică.

Solicitantul de finanțare:

  1. a)  are un număr mediu de locuri de muncă, calculat conform reglementărilor CE în echivalenți medii cu normă întreagă anuală (ENI), în anul anterior depunerii proiectului de minim 1 (unu) !”# %&’%(! ≥ 1, conform raportului de expertiză contabilă.
  2. b)  își asumă menținerea cel puțin a numărului mediu de locuri de muncă calculat conform reglementărilor CE în echivalenți medii cu normă întreagă anuală (ENI) înregistrat în anul anterior depunerii proiectului, pe perioada de evaluare, selecție, contractare, implementare și durabilitate, respectiv 3 ani după efectuarea plății finale în cadrul contractului de finanțare.
  3. c)  își asumă creșterea numărului mediu de locuri de muncă calculat conform reglementărilor CE în echivalenți medii cu normă întreagă anuală (ENI) cu minim 1, prin crearea la finalizarea implementării proiectului a cel puțin unui loc de muncă nou, legat strict de activitatea finanțată și menținerea acestuia pe perioada de durabilitate a contractului de finanțare, respectiv 3 ani de la plata finală în cadrul contractului de finanțare.

 

Eligibilitatea proiectului

Proiectul este corelat cu obiectivele și activitățile apelului de proiecte și propune investiții specifice eligibile:

  1. a) Construirea/modernizarea/extinderea spațiilor de producție, de tip construcție industrială, inclusiv asigurarea utilităților generale aferente, respectiv alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, PSI.

Sunt eligibile investiții exclusiv în spații de producție de tip construcție industrială de tip hală de producție incluse la subgrupa 1.1. “Construcții industriale”: clasa 1.1.1. Clădiri industriale, clasa 1.1.2 Construcţii uşoare cu structuri metalice – hale de producţie, hale de montaj etc. și 1.1.5 Piste și platforme, definite conform Hotărârii Guvernului nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare.

În cazul proiectelor care propun execuție de lucrări care necesită Autorizație de Construire, costul eligibil pentru construcții – montaj (C+M), conform definiției din HG 907/2016, se încadrează în pragul de 600 euro/mp cu TVA inclus, echivalent în lei, la cursul de schimb InforEuro valabil la data publicării versiunii aprobate a ghidului solicitantului de finanțare.

  1. b)  Achiziționarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, respectiv care se regăsesc în Subgrupa 2.1 „Echipamente tehnologice – mașini, utilaje și instalații de lucru)”, Subgrupa 2.2. „Aparate și instalații de măsurare, control și reglare”, Clasa 2.3.6 Utilaje şi instalaţii de transportat şi ridicat, Grupa 3 „Mobilier, aparatură birotică, sisteme de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale” din Hotărârea Guvernului nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu modificările și completările ulterioare și care se încadrează în limita valorică aferentă mijloacelor fixe, stabilită prin reglementările legale în vigoare la data depunerii cererii de finanțare.
  2. Achiziționarea de instalații/echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie, precum și sisteme care utilizează surse regenerabile, alternative de energie, în cazul în care acestea sunt destinate strict utilizării pentru investiția finanțată, în procent de minim 5% din valoarea totală eligibilă a proiectului, de ex: stații de încărcare, pompe de căldură, mini-eoliene, compresoare aer, panouri și/sau sisteme fotovoltaice, panouri solare, stații sortare – reciclare deșeuri, etc.

 

Atenție!

Valoarea totală eligibilă a mijloacelor fixe, inclusiv valoarea instalațiilor /  echipamentelor specifice în scopul obținerii unei economii de energie este de minim 60% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

  1. d) Investiții în active necorporale: procese manageriale, de producție, programe informatice, utilizarea IT și a proprietății intelectuale: brevete, licențe, mărci comerciale, inclusiv elemente care conduc la digitalizarea microîntreprinderii, eligibile în limita a maxim 15 % din valoarea totală eligibilă a investiției.
  2. e)  Activități dedicate extinderii piețelor de vânzare, a gamei de produse și servicii oferite, prin participarea solicitantului de finanțare, la nivel național și/sau extern, în afara României, la târguri, misiuni comerciale, expoziții, în calitate de expozant, eligibile în limita a maxim 15% din valoarea totală eligibilă a investiției.

Solicitantul de finanțare va demonstra extinderea piețelor de vânzare, a gamei de produse și servicii oferite la nivel național și/sau extern, în afara României prin încheierea a cel puțin unui contract comercial.

Solicitantul trebuie să facă dovada obținerii de venituri ca urmare a încheierii a cel puțin unui contract, fie la 2 ani de la data finalizării implementării investiției, fie la maxim 3 ani, în caz contrar solicitantul de finanțare va restitui integral valoarea cheltuielilor efectuate pentru activități de extindere a piețelor de vânzare a gamei de produse și servicii oferite, în cadrul contractului de finanțare. Aceste elemente se vor verifica în baza Raportului de expertiză contabilă.

  1. f)  Activități din domeniul economiei circulare sau activități de dezvoltare de noi lanțuri de aprovizionare ecologice eligibile în limita a maxim 5% din valoarea totală eligibilă a investiției, de ex:
  • reciclarea materialelor deja disponibile în piață sub formă de deșeuri și extinderea activității de reciclare;
  • investiții în eficientizarea eco-designului de produse, astfel încât durata de viață a acestora să fie extinsă, gradul de reparabilitate să crească, iar reciclarea materialelor componente să fie posibilă ușor și cu randamente sporite;
  • promovarea reutilizării și stimularea utilizării produselor ecologice.

 

Atenție!

Nu sunt eligibile:

  1. a)  Proiecte care propun investiții care se vor implementa în mediul rural cu excepția celor din stațiunile turistice atestate.
  2. b)  Proiectele care propun investiții în activități din sectoarele menționate în Anexa 28_Domenii de activitate excluse de la finanțare sau care nu se regăsesc în cadrul Anexei 27_Domenii de activitate eligibile.
  3. c)  Proiectele care constau exclusiv în realizarea de lucrări de întreținere/reparare/mentenanță/lucrări de modernizare a construcției care nu se supun autorizării în condițiile legislației în vigoare.
  4. d)  Proiectele care constau exclusiv în activități care conduc la digitalizarea microîntreprinderii.
  5. e)  Proiectele finalizate care, potrivit art.2 al RDC, Regulamentul (UE) 2021/1060, pct.37, reprezintă proiectele care au fost încheiate în mod fizic sau implementate integral și pentru care toate plățile aferente au fost efectuate de beneficiari, iar contribuția publică relevantă a fost plătită beneficiarilor.
  6. f)  Proiectele care au făcut obiectul unui contract de lucrări de investiții anterior pentru care nu a fost realizată recepția finală sau pentru care a fost reziliat contractul de finanțare din fonduri publice pentru aceeași investiție, la solicitarea beneficiarului.
  7. g)  Proiectele care propun investiții demarate, de ex. a fost începută execuția lucrărilor de construcții sau a fost dată o comandă fermă de bunuri, înainte de data depunerii cererii de finanțare, cu excepția cheltuielilor aferente consultanței pentru scrierea proiectului, managementului de proiect și pentru întocmirea Raportului de expertiză contabilă.

 

Locația de implementare a proiectului:

  1. a) este adecvată pentru realizarea proiectului, respectiv:
  • este racordată la toate utilitățile necesare funcționării, respectiv energie electrică, alimentare cu apă, canalizare, gaze naturale, dacă este cazul, în cazul în care realizarea branșamentelor/racordurilor nu face obiectul proiectului;
  • nu este ocupată de alți utilizatori;
  • nu este ocupată cu alte bunuri care nu au legătură cu investiția sau activitatea derulată de solicitantul de finanțare pentru care solicită finanțare;
  • nu prezintă degradări incompatibile cu realizarea investiției propuse pentru acele elemente care nu fac obiectul investițiilor prin proiectul depus;
  • nu prezintă un grad de uzură avansat pentru acele elemente care nu fac obiectul investițiilor prin proiectul depus, etc;
  1. b) corespunde cu descrierea din cererea de finanțare și Planul de

 

Perioada de implementare a activităților proiectului este de maxim 14 luni și nu depășește 31 decembrie 2029.

 

 

Pentru informații, consultanță și realizare unui proiect:

Firma este înființată
Acord
Prin transmiterea acestui formular sunt de acord cu preluarea, stocarea și prelucrarea datelor personale de către Echipa Fonduri-Euro.ro. Totodată, am luat la cunoștință de Termenii și Condițiile de utilizare ale site-ului și sunt de acord cu acestea.