PROGRAMUL REGIONAL SUD-VEST OLTENIA 2021-2027

ÎMBUNĂTĂȚIREA COMPETITIVITĂȚII ȘI A INOVĂRII ÎN IMM-URI

APELUL DE PROIECTE:
PR SV/IMM1/1/1.3-1.4/2023

Apelul de proiecte este adresat întreprinderilor mici și mijlocii din mediul urban sau rural din județele Regiunii Sud-Vest Oltenia:

  • Dolj
  • Gorj
  • Mehedinți
  • Olt
  • Vâlcea

 

Alocarea financiară pentru acest apel de proiecte este 79.468.235 euro

 

Valoarea minimă eligibilă/nerambursabilă a unui proiect este de 200.000 euro.

Valoarea maximă eligibilă/nerambursabilă a unui proiect este de 1.500.000 euro.

 

Contribuția maximă a programului la cheltuielile eligibile finanțabile prin ajutor regional

Categorie IMM Contribuție program
Întreprinderi mici 75%
Întreprinderi mijlocii 70%

 

Condiții generale:

  1. Se finanțează investiții numai în domeniile de activitate eligibile (clase CAEN), așa cum sunt enumerate în Anexa IV la Ghidul specific.
  2. La depunerea cererii de finanțare, solicitantul trebuie să aibă deja domeniul de activitate eligibil (clasa CAEN) vizat de investiție, înscris în obiectul de activitate (conform certificatului constatator ORC), indiferent dacă acesta reprezintă activitatea principală sau secundară a întreprinderii.
  3. La data depunerii cererii de finanțare, solicitantul trebuie să aibă sediul social în Regiunea Sud-Vest Oltenia (urban sau rural), cel puțin, începând cu data de 1 ianuarie 2022. Sediul social va fi menținut pe perioada de durabilitate a investiției, respectiv 3 ani de la plata finală în cadrul contractului de finanțare.
  4. La depunerea cererii de finanțare, solicitantul trebuie să aibă deja domeniul de activitate eligibil (clasa CAEN) vizat de investiție, autorizat la sediul (principal sau secundar) identificat ca loc de implementare a proiectului. Domeniul de activitate (clasa CAEN) în care se va realiza investiția/proiectul trebuie declarat și autorizat distinct la locul de implementare a proiectului.

Excepție de la regula de mai sus: în cazul unei cereri de finanțare care presupune înființarea unui sediu secundar (punct de lucru) ori activarea într-un nou domeniu de activitate (clasa CAEN) ca urmare a realizării investiției, solicitantul se va angaja ca, până la finalizarea implementării proiectului, să înregistreze locul de implementare ca punct de lucru și/sau să autorizeze clasa CAEN vizată de investiție, la locul de implementare.

O întreprindere care depune cererea de finanțare în cursul anului 2023, trebuie să fi fost înființată cel mai târziu la 3 ianuarie 2022 (prima zi lucrătoare din anul 2022) și să fi înregistrat profit din exploatare la 31 decembrie 2022 și să nu fi avut activitatea suspendată temporar oricând în 2023.

Solicitantul trebuie să demonstreze deținerea dreptului de concesiune/ superficie/ uzufruct/ folosință cu titlu gratuit/ comodat/ închiriere/ locațiune, după caz, pe o perioadă care acoperă inclusiv perioada de durabilitate a investiției, respectiv perioada de trei (3) ani de la data previzionată pentru efectuarea plății finale în cadrul proiectului.

Solicitanții au obligația menținerii pe întreaga perioadă de durabilitate a investiției cel puțin același număr mediu de salariați existent în anul 2022.

 

Perioada de implementare a activităților proiectului nu depășește 31.12.2029

 

Reguli specifice de eligibilitate a cheltuielilor

  • Cheltuieli pentru amenajarea terenului (finanțabile prin ajutor de stat regional)
  • Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului (finanțabile prin ajutor de stat regional)
  • Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică, obținere de avize, acorduri, studii de teren, consultanță, asistență tehnică.
  • Cheltuieli pentru investiția de bază (construcții, instalații, dotări, utilaje, echipamente tehnologice
  • Alte cheltuieli (organizare de șantier, cheltuieli diverse și neprevăzute)

 

Anexa IV – Lista domeniilor de activitate pentru care se acordă ajutoare de stat și ajutoare de minimis

 

Clasa

CAEN

Descrierea clasei CAEN Domeniul de specializare inteligentă
1031 Prelucrarea si conservarea cartofilor Agro-food
1032 Fabricarea sucurilor de fructe si legume Agro-food
1039 Prelucrarea si conservarea fructelor si legumelor n.c.a. Agro-food
1061 Fabricarea produselor de morarit Agro-food
1071 Fabricarea painii; fabricarea prajiturilor si a produselor proaspete de patiserie Agro-food
1320 Producția de țesături Inginerie industrială și materiale
1330 Finisarea materialelor textile Inginerie industrială și materiale
1391 Fabricarea de metraje prin tricotare sau croșetare Inginerie industrială și materiale
1392 Fabricarea de articole confecționate din textile (cu excepția îmbrăcămintei și lenjeriei de corp) Inginerie industrială și materiale
1393 Fabricarea de covoare și mochete Inginerie industrială și materiale
1394 Fabricarea de odgoane, frânghii, sfori și plase Inginerie industrială și materiale
1395 Fabricarea de textile nețesute și articole din acestea, cu excepția confecțiilor de îmbrăcăminte Inginerie industrială și materiale
1396 Fabricarea de articole tehnice și industriale din textile Inginerie industrială și materiale
1399 Fabricarea altor articole textile n.c.a. Inginerie industrială și materiale
1411 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte din piele Inginerie industrială și materiale
1412 Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte pentru lucru Inginerie industrială și materiale
1413 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp) Inginerie industrială și materiale
1414 Fabricarea de articole de lenjerie de corp Inginerie industrială și materiale
1419 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte și accesorii n.c.a. Inginerie industrială și materiale
1420 Fabricarea articolelor din blană Inginerie industrială și materiale
1431 Fabricarea prin tricotare sau croșetare a ciorapilor și articolelor de galanterie Inginerie industrială și materiale
1439 Fabricarea prin tricotare sau croșetare a altor articole de îmbrăcăminte Inginerie industrială și materiale
1511 Tăbăcirea și finisarea pieilor; prepararea și vopsirea blănurilor Inginerie industrială și materiale
1512 Fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie și a articolelor de harnașament Inginerie industrială și materiale
1520 Fabricarea încălțămintei Inginerie industrială și materiale
1610 Tăierea și rindeluirea lemnului Inginerie industrială și materiale
1621 Fabricarea de furnire și a panourilor de lemn Inginerie industrială și materiale
1622 Fabricarea parchetului asamblat în panouri Inginerie industrială și materiale
1623 Fabricarea altor elemente de dulgherie și tâmplărie, pentru construcții Inginerie industrială și materiale
1624 Fabricarea ambalajelor din lemn Inginerie industrială și materiale
1629 Fabricarea altor produse din lemn; fabricarea articolelor din plută, paie și din alte materiale vegetale împletite Industrii creative
1721 Fabricarea hârtiei si cartonului ondulat si a ambalajelor din hartie si carton Inginerie industrială și materiale
2110 Fabricarea produselor farmaceutice de bază Sănătate și Wellness
2120 Fabricarea preparatelor farmaceutice Sănătate și Wellness
2211 Fabricarea anvelopelor și a camerelor de aer; reșaparea și refacerea anvelopelor Inginerie industrială și materiale
2222 Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic Inginerie industrială și materiale
2312 Prelucrarea și fasonarea sticlei plate Inginerie industrială și materiale
2319 Fabricarea de sticlărie tehnică Inginerie industrială și materiale
2320 Fabricarea de produse refractare Inginerie industrială și materiale
2331 Fabricarea placilor si dalelor din ceramica Inginerie industrială și materiale
2332 Fabricarea cărămizilor, tiglelor si a altor produse pentru construcții, din argila arsa Inginerie industrială și materiale
2341 Fabricarea articolelor ceramice pentru uz gospodăresc și ornamental Inginerie industrială și materiale
2342 Fabricarea de obiecte sanitare din ceramică Inginerie industrială și materiale
2349 Fabricarea altor produse ceramice n.c.a Inginerie industrială și materiale
2611 Fabricarea subansamblurilor electronice (module) Inginerie industrială și materiale
2612 Fabricarea altor componente electronice Inginerie industrială și materiale
2620 Fabricarea calculatoarelor și a echipamentelor periferice IT&C și Digitalizare
2630 Fabricarea echipamentelor de comunicații IT&C și Digitalizare
2640 Fabricarea produselor electronice de larg consum Inginerie industrială și materiale
2651 Fabricarea de instrumente și dispozitive pentru măsură, verificare, control, navigație Inginerie industrială și materiale
2652 Producția de ceasuri Inginerie industrială și materiale
2660 Fabricarea de echipamente pentru radiologie, electrodiagnostic și electroterapie Inginerie industrială și materiale
2670 Fabricarea de instrumente optice și echipamente fotografice IT&C și Digitalizare
2680 Fabricarea suporturilor magnetice și optice destinate înregistrărilor IT&C și Digitalizare
2711 Fabricarea motoarelor, generatoarelor și transformatoarelor electrice și a aparatelor de distribuție și control a electricității Inginerie industrială și materiale
2712 Fabricarea aparatelor de control și distribuție a electricității Inginerie industrială și materiale
2720 Fabricarea de acumulatori și baterii Inginerie industrială și materiale
2731 Fabricarea de cabluri cu fibră optică Inginerie industrială și materiale
2732 Fabricarea altor fire și cabluri electrice și electrocasnice Inginerie industrială și materiale
2733 Fabricarea dispozitivelor de conexiune pentru fire și cabluri electrice și electronice Inginerie industrială și materiale
2740 Fabricarea de echipamente electrice de iluminat Inginerie industrială și materiale
2751 Fabricarea de aparate electrocasnice Inginerie industrială și materiale
2752 Fabricarea de echipamente casnice neelectrice Inginerie industrială și materiale
2790 Fabricarea altor echipamente electrice Inginerie industrială și materiale
2811 Fabricarea de motoare și turbine (cu excepția celor pentru avioane, autovehicule și motociclete) Inginerie industrială și materiale
2812 Fabricarea de motoare hidraulice Inginerie industrială și materiale
2813 Fabricarea de pompe și compresoare Inginerie industrială și materiale
2814 Fabricarea de articole de robinetărie Inginerie industrială și materiale
2815 Fabricarea lagărelor, angrenajelor, cutiilor de viteză și a elementelor mecanice de transmisie Inginerie industrială și materiale
2821 Fabricarea cuptoarelor, furnalelor și arzătoarelor Inginerie industrială și materiale
2822 Fabricarea echipamentelor de ridicat și manipulat Inginerie industrială și materiale
2823 Fabricarea mașinilor și echipamentelor de birou (exclusiv fabricarea calculatoarelor și a echipamentelor periferice) Inginerie industrială și materiale
2824 Fabricarea mașinilor – unelte portabile acționate electric Inginerie industrială și materiale
2825 Fabricarea echipamentelor de ventilație și frigorifice, exclusiv a echipamentelor de uz casnic Inginerie industrială și materiale
2829 Fabricarea altor mașini și utilaje de utilizare generală n.c.a. Inginerie industrială și materiale
2830 Fabricarea mașinilor și utilajelor pentru agricultură și exploatări forestiere Inginerie industrială și materiale
2841 Fabricarea utilajelor și a mașinilor – unelte pentru prelucrarea metalului Inginerie industrială și materiale
2849 Fabricarea altor mașini – unelte n.c.a. Inginerie industrială și materiale
2891 Fabricarea utilajelor pentru metalurgie Inginerie industrială și materiale
2892 Fabricarea utilajelor pentru extracție și construcții Inginerie industrială și materiale
2893 Fabricarea utilajelor pentru prelucrarea produselor alimentare, băuturilor și tutunului Inginerie industrială și materiale
2894 Fabricarea utilajelor pentru industria textilă, a îmbrăcămintei și a pielăriei Inginerie industrială și materiale
2895 Fabricarea utilajelor pentru industria hârtiei și cartonului Inginerie industrială și materiale
2896 Fabricarea utilajelor pentru prelucrarea maselor plastice și a cauciucului Inginerie industrială și materiale
2899 Fabricarea altor mașini și utilaje specifice n.c.a. Inginerie industrială și materiale
2910 Fabricarea autovehiculelor de transport rutier Sisteme de transport
2920 Producția de caroserii pentru autovehicule; fabricarea de remorci și semiremorci Sisteme de transport
2931 Fabricarea de echipamente electrice și electronice pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule

 

Sisteme de transport
2932 Fabricarea altor piese și accesorii pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule Sisteme de transport
3011 Construcția de nave și structuri plutitoare Sisteme de transport
3012 Construcția de ambarcațiuni sportive și de agrement Sisteme de transport
3020 Fabricarea materialului rulant Sisteme de transport
3092 Fabricarea de biciclete și vehicule pentru invalizi Sisteme de transport
3099 Fabricarea altor mijloace de transport n.c.a. Sisteme de transport
3101 Fabricarea de mobilă pentru birouri și magazine Inginerie industrială și materiale
3102 Fabricarea de mobilă pentru bucătării Inginerie industrială și materiale
3103 Fabricarea de saltele și somiere Inginerie industrială și materiale
3109 Fabricarea de mobilă n.c.a. Inginerie industrială și materiale
3212 Fabricarea bijuteriilor și articolelor similare din metale și pietre prețioase Industrii creative
3213 Fabricarea imitațiilor de bijuterii și articole similare Industrii creative
3220 Fabricarea instrumentelor muzicale Industrii creative
3230 Fabricarea articolelor pentru sport Industrii creative
3240 Fabricarea jocurilor și jucăriilor Industrii creative
3250 Fabricarea de dispozitive, aparate și instrumente medicale stomatologice Inginerie industrială și materiale
3299 Fabricarea altor produse manufacturiere n.c.a. Industrii creative
3600 Captarea, tratarea și distribuția apei Economie verde, economie circulară
3700 Colectarea și epurarea apelor uzate Economie verde, economie circulară
3831 Demontarea (dezasamblarea) masinilor si echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor Economie verde, economie circulară
3832 Recuperarea materialelor reciclabile sortate Economie verde, economie circulară
3900 Activități și servicii de decontaminare Economie verde, economie circulară
4332 Lucrări de tâmplărie și dulgherie Inginerie industrială și materiale
4520 Intretinere si reparatii auto Sisteme de transport
5811 Activități de editare a cărților Industrii creative
5812 Activități de editare de ghiduri, compendii, liste de adrese și similare Industrii creative
5813 Activități de editare a ziarelor Industrii creative
5814 Activități de editare a revistelor și periodicelor Industrii creative
5819 Alte activități de editare Industrii creative
5821 Activități de editare a jocurilor de calculator Industrii creative
5829 Activități de editare a altor produse software Industrii creative
5911 Activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune Industrii creative
5912 Activități de postproducție cinematografică, video și de programe de televiziune Industrii creative
5913 Activități de distribuție a filmelor cinematografice, video și a programelor de televiziune Industrii creative
5920 Activități de realizare a înregistrărilor audio și activități de editare muzicală Industrii creative
6010 Activități de difuzare a programelor de radio Industrii creative
6020 Activități de difuzare a programelor de televiziune Industrii creative
6201 Activități de realizare a softului la comandă (software orientat client) IT&C și Digitalizare
6202 Activități de consultanță în tehnologia informației IT&C și Digitalizare
6203 Activități de management (gestiune și exploatare) al mijloacelor de calcul IT&C și Digitalizare
6209 Alte activități de servicii privind tehnologia informației IT&C și Digitalizare
6311 Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe IT&C și Digitalizare
6312 Activități ale portalurilor web IT&C și Digitalizare
6399 Alte activități de servicii informaționale n.c.a. IT&C și Digitalizare
7111 Activități de arhitectură Industrii creative
7112 Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea Industrii creative
7120 Activități de testare și analize tehnice Inginerie industrială și materiale
7312 Servicii de reprezentare media Industrii creative
7410 Activități de design specializat Industrii creative
7420 Activități fotografice Industrii creative
9311 Activități ale bazelor sportive Sănătate și Wellness
9313

Activit3

Activități ale centrelor de fitness Sănătate și Wellness
9511 Repararea calculatoarelor și a echipamentelor periferice IT&C și Digitalizare
9512 Repararea echipamentelor de comunicații IT&C și Digitalizare
9604 Activități de întreținere corporală Sănătate și Wellness

 

Link oficial: https://pr2021-2027.adroltenia.ro/wp-content/uploads/2023/06/Ghid-Investitii-IMM-uri.zip

 

Pentru informații și consultanță realizare proiect vă rugăm să completați și să ne transmiteți formularul de mai jos:

Firma este înființată
Acord
Prin transmiterea acestui formular sunt de acord cu preluarea, stocarea și prelucrarea datelor personale de către Echipa Fonduri-Euro.ro. Totodată, am luat la cunoștință de Termenii și Condițiile de utilizare ale site-ului și sunt de acord cu acestea.